Războiul și copilăria – Beasts of No Nation

Glonțul mănâncă totul, frunze, copaci, pământ, oameni. Îi mănâncă. Doar face persoanele să sângereze peste tot. Noi suntem precum animalele sălbatice acum, fără un loc în care să mergem. Soare, de ce mai strălucești peste această lume? Aș vrea să te prind în mâinile mele și să te stârcesc până când nu vei mai putea străluci. În acest mod, totul este mereu întunecat și nimeni nu va mai trebui să vadă lucrurile rele care se întâmplă aici.

Soare, să nu mai strălucești, asta te roagă Agu.
Nu am plâns la Titanic, probabil că nu voi plânge niciodată, în schimb am plâns la Forrest Gump în timp ce admiram zăpadă cum se așterne pe pământ și cum mă gândeam că anii trec pe lângă noi, iar la final cu toții ajungem în țărână, nu plâng, mi-am promis că nici măcar nu o să mă emoționez puțin, însă nu mi-am putut ține promisiunea la Beasts of No Nation. Filmul promite multe, în primul rând are sigla mare de la Netflix pe el și, astfel, m-am așteptat să fie un film de calitate, însă s-a dovedit a fi o capodoperă a cinematografiei care are loc undeva printre filmele mele preferate.

Vorbim despre război, însă trebuie să fii cumva ignorant cât să privești doar această temă în jurul căreia sunt construite alte motive mai mici. Nu este doar război aici, nu sunt doar Kalashinkov-uri, nu-s doar RPG-uri sau crime de război, sunt prietenii, evoluții mult prea rapide și bruște ale copiilor în direcții pe care nu ar fi trebuite să le cunoască, este frică, multă frică și mizerie, este întuneric, dar și lumină pe alături.

Idris Elba
Vorbim despre o lume relativ pașnică, vorbim de o familie alcătuită din șase membri, 3 copii, un bunic și părinții, o familie fericită, dar care va fi spulberată treptat pe parcursul acestui film. Ce înseamnă pentru un copil care, probabil, încă nu a împlinit paisprezece ani să rămân fără tată și fără fratele mai mare, iar de mama lui să fie separat, ea aflându-se într-o altă parte a acelei țări, iar el luat într-o oaste rebelă care făcea din micii copii, evident cei care supraviețuiau antrementelor sale, viitorii soldați, viitorii ucigași care dau cu o macetă în țeasta unui student la ingineria podurilor venit din capitală pentru a ajuta?

Ce înseamnă pentru acești copii războiul? Totul, ajung nici să nu mai treacă drept copii, toți sunt soldați, indiferent de vârsta și de gândirea pe care o aveau când s-au înrolat voluntar sau nu în acea mișcare rebelă, ajung să se gândească doar la cuceriri și la arme, nu mai contează dacă în fața lor stă o țărăncuță care încearcă din greu să-și crească copiii, cât timp arma lor scoate gloanțe pe țeavă care-și nimers ținta cu precizie și o lasă fără suflare, totul este în regulă. Nici nu mai conștinetizează când apasă pe trăgaci mulți, unii nu mai discern de ce trebuie să atace  o anumită bază militară, doar se supun, asta înseamnă milităria, precum a fost descrisă în film.

Untitled2

Aici nu mai contează nimic, copiii nu-și mai doresc jucării și o educație, le este frică să-și trăiască copilăria așa cum ar trebui, iar poate mulți au și uitat ce este, ei sunt învățați să stea drepți, să salute cu mâna dusă la tâmplă superiorul și să execute în totalitate ordinele acestuia, chiar dacă acestea sunt uciderea unui sat întreg de săteni. Nu mai există moralitate, războiul nu este așa cum ni-l imaginăm, nici acest film nu este o exactă relatare a războiului, însă ni-l prezintă având în plan principal copiii și relația acestora cu superiorii. Războiul nu este doar despre învingeri, nu este despre acei oameni pentru care sunt făcute apoi tablouri, fiind întruchipați drept mari salvatori, nu este numai despre atât, soldații sunt nimiciți pe viață, rămân cu traume cei care supraviețuiesc, sunt nevoiți să-și vadă prieteni cu membre amputate, având stomacul sfâșiat sau cu trupul perforat de gloanțe, unii sunt forțați să fie în avangardă, să reprezinte linia întâi care atacă, cei de la înaintare care sunt măcelăriți precum vitele la abator..

 

Agu și comandantul

Evoluția unui copil, asta se ascunde în spatele filmului, momentele cheie ale evoluției lui prin care trece pe câmpul de luptă pe care este obligat să se afle, este vorba despre cum opinia lui este manipulată și, la final, cât de greu îi este să se întoarcă la activitățile obișnuite pe care ar trebui să le practice la vârsta lui. Îi este greu să exteriorizeze ceea ce simte, după ce-și pierde unicul prieten de pe front, îi este greu să uite de măcelul care era dus pe stradă, de clipele în care simțea că nu mai poate face nimic, era scârbit de tot ceea ce s-a întâmplat, îi era greu să se despartă de drogurile care i-au fost administrate, voia să scape de ele, asta-și dorea, dar îi era greu, nu se simțea capabil, visele îi erau bântuite, iar caracterul lui era distrus pentru o perioadă, pentru el tot milităria era ceea ce-l definitiva, acolo se vedea, în tranșee, ținând o armă semi-automatică în mână, gata să secere orice îi stătea în drum.

$trika și Agu

Mulți trec prin această soartă zilnic, mulți copii sunt afectați de război, sunt nimiciți, iar acest film este o cale de-a ne deschide ochii și de-a ne arăta ce se întâmplă prin lume, nu este despre o lume a adolescenților cu bani, de la licee private care-și doresc o mult-prea luxoasă mașină la aniversarea lor de optsprezece ani, nici despre viața de noapte din cluburi, este despre copilăria ruinată, despre războiul care pune stăpânire peste un copil precum pune o boală incurabilă peste întreg organismul…

Agu

 

Radu Stochița

Radu Stochița

Adesea vorbesc mult, da, chiar îmi place să vorbesc și să gesticulez. Despre mine nu pot spun prea multe, nu ies cu multe din sfera comunului, poate, voi, cei care citiți descrierea asta, mă veți considera un actor pur al banalului. Eh.. Sunt pasionat de literatură, devorez o carte când o prind, îmi place mult Kafka, am citit și Dostoievski, Tolstoi, Knausgard, Rebreanu etc. Realism și suprarealism, cam asta citesc, dar mă mai duc și spre romantism câteodată. A, da, sunt cinefil, iubesc filmele.

1 Comment
  1. Da,scrisul tău e un amestec de sensibilitate și realism. mi-ai amintit cumva de Camus si Roger Martin du Gard. Situația- limită face intotdeauna umanitatea sa apara clar, autentic, violent, chiar in cele mai perimate forme ale ei. Până la urmă, parafrazând pe unii mai deștepți ca noi, în război nu există victime inocente.Dacă lecția asumării incepe din copilărie,ea trebuie învățată, fie și atunci.
    Comparația cu copiii de bani gata? Nu stiu…e ca șicum ai compara doua culturi…Avem criteriu de comparație? Cine l-a făcut?
    Comparând nimicul cu totul ajungem la identitate.
    Dacă o mașină ne face fericiți, nu văd diferența între noi(„fericiții”) și copiii care ucid pentru că sunt obligați să se supună. Doar ca drumul celor de bani gata e mai lung și mai sinuos. Al celor ce au ucis pentru că așa li s-a spus poate fi un salt , nu un drum. Cum o fi mai bine? Am citit undeva că unde e pericolul acolo e și salvarea(Heidegger).Desigur,sunt de preferat raționalitatea.echilibrul și educația într-un mediu politic convențional. Mai e totuși si cealaltă cale,mai abisală,a umanității noastre îndărătnice, umanitate care nu se ridică puțin decât după ce a (de)căzut peste măsură.
    Scrii într-un fel care pune pe gânduri.Probabil e bine.O să văd filmul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co