Odihnește-ne în pace!

Au murit 29 de oameni şi sute au fost răniţi din cauza prostiei unora. E tragic. În bunul spirit al tragediei greceşti transpuse cu rafinament în plan digital, se strigă în plen „Moarte celor vinovaţi” cu mai multe semne de exclamare decât ar putea intona cel mai bun interpret al scrierilor lui Sofocle. De cor se desprind cu prestigiu spiritual cei care aglutinează apelului la justiţie un pasional mesaj religios şi condamnă trupa care presta în noaptea de 31 octombrie, de satanism care a udat rădăcinile unei conspiraţii întunecate. Ceva mai puţin aproape de puritate spirituală consolidată prin acuzaţii cu iz de revelaţie divină se află mulţimea majoritară, a celor care cer pedepsirea cruntă a celor vinovaţi, solicită imperativ verificarea tuturor acestor „gherete mortale” care funcţionează fără autorizaţie, transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor şi urează odihnă eternă. [31 octombrie]

[1 noiembrie]
Șocul inițial dat de catastrofă s-a mai risipit. Așa că vă propun o discuție despre aceste manifestări sociale „de bun simţ”, chiar dacă momentul nu este unul foarte potrivit pentru teorie.
După prevalenţă, prima problemă e aceea a vinovaţilor. Faptul că ea apare sub forma asta, şi încă atât de puternic, arată că nici măcar generaţia noastră nu a scăpat de anumite tipare psihice primitive, printre care şi acela de crimă și pedeapsă. Au trecut aproape 40 de ani de când ideile lui Foucault au făcut o timidă apariţie în conştiinţa colectivă a occidentului, dar ele fie au dispărut complet, fie nu au ajuns şi la noi, fie amândouă.
În cazul în care vinovaţii nu au comis acte premeditate, ci erori (într-adevăr, erori grave de judecată – e aberant a miza pe reuşita unui spectacol pirotehnic cu risc mare într-un subsol din materiale de proastă calitate), cu ce ajută privarea de libertate a lor? Este de asemenea aberant a presupune că organizatorii au permis un asemenea spectacol deşi cunoşteau magnitudinea riscului, căci nu ar fi fost, cu certitudine, în interesul nimănui. Cum probabilitatea ca ei să facă asemenea erori din nou, sau să li se permită să le facă, este practic nulă, ce scop practic mai serveşte închiderea acestor vinovaţi, afară de alinarea conştiinţelor cunoscuţilor victimelor? Căci, într-o societate modernă, legile ar trebui nu să cultive teama de greşeală şi acţiunea (sau neacţiunea) condiţionată de teama de pedeapsă, ci exclusiv să menţină ordinea socială din spirit practic.
Cu alte cuvinte, scopul legilor este să prevină dezordinea socială viitoare, nu să o pedepsească pe cea precedentă; pedepsirea celei precedente, acolo unde este cazul, trebuie întotdeauna să se confunde cu prevenirea celei viitoare. Legile cu adevărat în concordanţă cu libertatea individuală nu se pot baza pe ideea de pedeapsă întotdeauna proporţională cu acţiunea (dar, în treacăt fie vorba, nici pe cea de pedepsire a intenţiei neconcretizate), căci ele nu au voie să acţioneze asupra individului, ci ele trebuie să pornească de la şi să sfârşească în planul macroscopic social. Ceea ce presupune pedeapsa cu închisoarea, în acest caz, este o nerentabilitate pe două părţi: se pierde atât prin costurile de întreţinere ale condamnaţilor, cât şi prin potenţialul anulat al acestora de a deservi societatea din libertate. Singurul avantaj practic al ei este satisfacerea conştiinţei celor afectaţi, însă rolul acesta nu este normal să revină statului.
Cât va mai dura până vom vedea asta?

Vin apoi, de la preşedintele României la oameni oarecare de pe Facebook, cei care exprimă condoleanţe, deşi, în cea mai mare parte, ei nu cunosc pe nimeni dintre cei afectaţi. Or, în acest caz, nu este în natura umană ca acele condoleanţe să fie sincere. Nu este psihic posibil ca celor ce pretind că le pasă să le pese cu adevărat. Ce se întâmplă de fapt este o transpunere: cei neprihăniţi se imaginează în situaţia celor morţi sau răniţi şi exprimă de fapt compasiune pentru ei înşişi din situaţia imaginară în care ei ar fi fost în mijlocul evenimentelor. Cum ar putea, de altfel, cineva spune despre un altul că este afectat de pierderea vieţii acelui „altul”, dacă nu ştie cu certitudine nimic despre viaţa intimă a acelui „altul” şi poate doar presupune că acel „altul” a avut o familie, un grup de prieteni, idealuri, etc. Mai mult, chiar şi cei care i-au cunoscut pe cei morţi sau răniţi nu au pătruns vreodată în cele mai adânci straturi ale psihicului victimelor, căci este împotriva naturii umane să se întâmple aşa ceva. Prietenii şi rudele celor morţi şi răniţi nu ar fi avut cum să le ştie cele mai intime credinţe, frici, amintiri etc., căci acestea nu se pot transmite prin limbaj şi nici măcar prin comportament. Prin urmare, de la oricine ar veni, condoleanţele şi mesajele comemoratorii sunt un profund simptom al lipsei de respect faţă de cei morţi, căci ele sunt implicit construite pe presupuneri şi transpuneri.
Degeaba a zis Kant că „Fiecare om trebuie respectat ca un scop în sine.” Degeaba şi-a construit E. D. Hirsch o întreagă teorie hermeneutică pe baza acestui postulat. Căci se pare că noi am înţeles această idee pe invers. Fiecare s-a plasat pe sine în centrul universului, şi abia de acolo vede drama altora ca scop, însă un scop dependent de observator (şi numai de observator).
Oare cât mai durează până vedem și că motivul real pentru care oamenii îşi manifestă interesul şi solidarizează în astfel de situaţii nu este nicidecum o adevărată simpatizare cu victimele, ci o dorinţă instinctivă de menţinere a imaginii lor în faţa semenilor?

Nu în cele din urmă, se pune problema verificării riguroase a tuturor cluburilor de tipul celui ars şi închiderea celor ce nu dispun de sisteme de combatere a incendiului şi de evacuare bine puse la punct. În teorie, acest curs de acţiune este unul ce într-adevăr ar trebui să prevină eficient catastrofe de ordinea celei actuale.
În practică însă, o asemenea acţiune va dăuna imaginii multor afaceri underground (precum dăunează deja acoperirea în media a situaţiei actuale) care au funcţionat fără vreo problemă timp de (zeci de) ani şi care cu siguranţă nu ar organiza vreodată un eveniment cu gradul de pericol al celui ce a avut loc pe 30 octombrie. Ceea ce poate fi mult mai frustrant este că opinia publică vede imediat ca fiind de bun simţ închiderea tutulor cluburilor underground ce organizează concerte. Însă raţională nu este decât o politică de asigurare împotriva incendiilor a acestor localuri, nicidecum închiderea lor. Acest impuls radical vine nu numai din analiza faptelor concrete, ci şi din teama opiniei publice de necunoscut, de ideea de subsol tăinuit şi întunecat unde se înghesuie oameni şi moartea, bineînţeles, pândeşte la fiecare colţ. O idee care este cum nu se poate de falsă şi aminteşte de frica majorităţii oamenilor de a merge cu avionul, deşi un singur zbor din aproximativ trei milioane se prăbuşeşte în medie.

Da, ceea ce s-a întâmplat este o tragedie incomensurabilă şi, pentru ceva timp de acum în colo, una greu de apreciat în adevăratele ei proporţii. Şi da, cei răniţi trebuie susţinuţi cu donaţii de sânge și în orice altă manieră practică. (Ce-i drept, după cum atenţiona un comentariu de pe facebook, intenţia de-a dona devine mult mai puţin importantă dacă ea se manifestă doar în timpul unor astfel de catastrofe. Se formează, după cum s-a văzut, cozi interminabile, iar fluxul de sânge disponibil este mult mai mic decât cel care ar putea fi antrenat în prezenţa unei baze stabile de donatori regulaţi.)

Moartea însă este ireversibilă. Pedepsirea vinovaţilor cu închisoare, într-un asemenea context, nu poate rezolva nimic, iar doliul agravează moartea victimelor şi le nulifică valoric viaţa. Singura opţiune decentă şi raţională care se întrevede este una de factură stoică: neclintire absurdă în faţa evenimentelor, izvorâtă din recunoaşterea neputinţei celor vii în faţa morţii. Însă aceasta necesită curaj, curajul de a vedea limpede și rațional fragilitatea vieții și de a înțelege că stările prin care trecem în urma pierderii sunt o formă de egoism. Cu atât mai mult cu cât majoritatea persoanelor lipsite de acest curaj nu se simt în mod normal nici pe departe la fel de afectate ca în zilele acestea, deși sute de mii de morți, toate tragice prin definiție, au loc în fiecare zi în lume.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co