Luna Amară: din subteranele muzicii și băi de cluburi. Un interviu

E ceață pe șosea, cred că trebuia să mai iau tramvaiul o stație, totuși îmi târșâi bocancii pe trotuar și asta-i situația. Pășesc grăbit, să nu întârzii, Luna Amară sunt în soundcheck de vreo oră, trebuie să fi terminat până acum. Dau de Fabrica, aici am mai fost de câteva ori, și știu că B52 e fix lângă, dar cât de fix nu mai știu. În dreapta sunt niște trepte și o ușă neagră, pare a fi o intrare într-un depozit, mă apropii de ea. Are un poster cu data de astăzi pe el, asta ar trebui să fie, așa că intru și, surpriză, o încăpere ca de depozit, de se vede numai beton, și niște scări care duc în sus. De ieșit nu mai ies în frigul ăla. Urc scările către un zgomot înfundat, prin care se disting vreo două voci. Sunetele alea se transformă într-un „Dă și tu chitara aia puțin mai tare”, alături de ceva acorduri care parcă îmi sună cunoscut. În B52 abia dacă sunt vreo duzină de persoane. Par a fi doar trupele din deschidere care pierd timpul cât Mihnea, Nick, Sorin, Răzvan și Șerban sunt în soundcheck — suspectez că toți ceilalți nu s-au descurcat să găsească intrarea, da’ ce să le fac eu. Lumea bea bere, nimeni nu fumează. Straniu. La un moment dat Luna Amară par să aibă timp de mine, așa că ne așezăm tacticos pe canapeaua din toaleta damelor (doar acolo ne mai puteam înțelege între noi cât de cât, că era mai liniște), aflu că ușa nu se închide, totuși, nu mai contează, măcar suntem cu toții în aceiași zece metri pătrați slab luminați, interviul poate să înceapă.

 

Cum funcționează industria muzicală în momentul ăsta si de ce ați ales să faceți — mai mult sau mai puțin — parte din ea?

Sorin: Pentru că pictura s-a dat. (râdem toți) Nu cred că e o alegere conștientă; cântăm pentru că asta simțim, poate dacă eram sculptori făceam altceva… (Salut, sunt Sorin. „So-CE?” „So-RIN!”). Și asta cu industria muzicală, părerea mea e că e o glumă, n-avem nicio industrie, noi suntem în continuare dupa 15 ani, 16 ani underground, și suntem mândri de asta, nu ne deranjează. Poate când trebuie să ne căram sculele, atunci ne deranjează un pic.

Nick: Apropo, de industrie… (Salut, sunt Nick!) Dacă cumva simțeam mai degrabă apartenența la o chestie pe care am fi putut să o numim industrie acum câțiva ani (poate în jur de 2004 – 2006, când am avut o casă de discuri de care am aparținut și care ne-a produs două materiale), de atunci focusul s-a îndepărtat, cel puțin de muzica rock, și am fost obligați până la urmă să devenim antreprenori, să ne producem propriile albume, să gasim finanțare pentru ele, să suportăm cheltuielile… Și până la urmă satisfacția din chestia asta e că am învățat câteva lucruri în plus despre businessul ăsta și nu simțim absolut deloc că aparținem vreunui for care să pună umărul la ceea ce facem noi. Pur și simplu, suntem foarte alone and by ourselves cumva, și cred că sunt foarte multe trupe de genul nostru care sunt în aceeași situație.

De ce s-a îndepărtat focusul între timp?

Nick: Nu se poate face dragoste cu forța, că s-ar chema viol. Adică până la urmă trebuie să existe un minim interes pentru asta și, probabil, un business plan care să își propună să îl aducă în atenția marelui public din România. Public care este oricum îndobitocit și ținut cumva la un nivel, mie mi se pare, jenant, în primul rând prin genul de muzică care este difuzat la radiourile cu bătaie lungă, cele care ajung să fie ascultate de marea masă a oamenilor. Și dacă nu există un bussiness plan, evident că n-ai ce să faci în chestia asta decât să folosești eternul și nesfârșitul Internet.

Sorin: Și plus că industria muzicală românească (s-o numim așa în continuare) nu se bazează, ca piața din Anglia, de exemplu, pe vânzarea de albume. În Romania nu vinde nimeni albume, nici oamenii pe care îi vedem la televizor sau îi ascultăm la Kiss FM. În Romania industria muzicală e o rampă de lansare pentru party-uri private, pentru nunți, pentru zilele orașului, pentru o emisiune TV. Deci nu există industrie, e o spoială, atâta tot, părerea mea. Adică știu că o să vorbesc ca un bătrân, dar când am lansat noi albumul ne băteam în vânzări cu Blondie sau cu nu mai știu cine — noi, o trupă mică din Cluj, care am ajuns și noi la capitală cu sacul de CD-uri. Glumesc, da’…

mihnea blidariu nick fagadar luna amara

Legat de asta, cât de mult s-au schimbat lucrurile în ultimul deceniu? Cât de ușor le e acum trupelor mici să se dezvolte, față de cum le era atunci?

Sorin: Foarte greu. În primul rând…

(Cineva încearcă să intre în baie și dă cu mare mirare peste Luna Amară, adunată în jurul unei mese, pe o canapea, dând un interviu.

— No, puneți un scaun, zice Nick.

Ne conformăm — baia e acum baricadată.)

Sorin: În primul rand, eu, ca ascultator de muzică, sunt asaltat din stânga și din dreapta de tot felul de chestii pe care vreau să le ascult, nu vreau să le ascult; e mult mai mare oferta față de ce era acum 15 ani. Sunt mult mai multe trupe din afară care cântă în Romania, până și să înregistrezi o piesă e mult mai ușor decât era acum 15 ani. Focusul e pe moment, nu e pe termen lung. Și, în plus, e greu și să vii cu ceva nou ca trupă, muzical vorbind. Adică din punctul meu de vedere, sunt foarte puține trupe din Romania despre care să zic „dom’le, asta n-am mai auzit-o altundeva”, sau să fie ceva cu totul nou. Asta e părerea mea, nu știu colegii ce parere au.

Mihnea: Mi se pare că în materie de trupe noi și cum se descurcă ele în, între ghilimele, „industrie”, mi se pare că virtualul păcălește cumva, că ai impresia că dacă lansezi o piesa, nu știu, pe Soundcloud sau pe Facebook sau pe YouTube o să se întample marea cu sarea și like-urile alea o să se transforme în spectatori reali care o să vină la concertele tale. Ori, nu e deloc așa. Degeaba ai mii de like-uri și la concert sunt aceiași 100 – 200. Sunt de acord cu Sorin că, într-adevăr, stilistic vorbind, e greu să vii cu ceva nou, dar, în același timp, mie personal mi se pare că sunt trupe care sunt foarte interesante și care îmi plac, trupe tinere: Pinholes, Fluturi pe Asfalt, Nava Mamă, Alternativ Quartet care vin, Positive John, nu știu… Sunt, sunt.

(Îmi ridic ochii și observ, poate un pic cam târziu, tricoul lui Mihnea cu Fluturi pe Asfalt, și pe cel al lui Sorin cu Unknown Pleasures.)

Sorin: Și pe alte genuri muzicale apar. Nu-s atât de pesimist să zic că nu se mai poate cânta nimic original în Romania, dar pentru mine vibe-ul e altul acuma. Mi se pare că, așa cum zicea Mihnea, like-ul e un fel de cocaină acum, îți dă cel mai mare kick, îți dă 10000 de like-uri și esti super high.

Nick: Asta voiam să mai zic, și ca o completare la întrebarea anterioară, că până la urmă industria suntem noi. Pentru că există o infrastructură de cluburi, față de… Noi știm exact cum era acum 15 ani, când am început să cântăm, și chiar nu aș vrea să fim pesimiști sau să fim fataliști. Acum există o infrastructură de cluburi, există studiouri la care poți să înregistrezi la calitate foarte okay în România, există spectatori… Contează foarte mult de fiecare trupă cum își păstrează fanbase-ul, cum știe mai bine să și-l crească. Și vizavi de trupele tinere, să știți că afară situația este mult mai nasoală. Uite, de exemplu, vorbeam cu un prieten foarte bun care îmi spunea că în vară și-a propus să meargă în Europa, și a trebuit să plătească, evident, ca să cânte în deschiderea unei trupe care nu prea e una notorie, și se plătesc sume de bani că să poți să cânți, efectiv. Iar în Romania chestia asta nu se întâmplă; totuși există entuziasm, și există portița asta că, dacă te străduiești și nu ai pretenții, îți poate ieși ceva… (Sunt totuși oameni din trupe, chiar trupe tinere, care efectiv au niște pretenții ieșite din comun și efectiv nu sunt realiști, și probabil nici nu vor să muncească pentru a ajunge undeva și a avea un statut — pe care trebuie să și-l câștige obligatoriu prin muncă.)

Despre Internet și distribuția muzicii — înțeleg că pentru voi pirateria nu reprezintă o problemă, și nici nu a reprezentat.

Nick: Ce-aș putea să fac, adică dacă îmi dai o soluție, atunci aș putea — „Există o problemă și m-am gândit la o soluție pentru asta”. Nu e o problemă, adică poți să fii inhibat de toată treaba asta cu pirateria, să nu mai scoți albume, să scoți numai single-uri, să te rezumi la a avea numai apariții virtuale din punct de vedere al formatului muzical pe care vrei să îl oferi omului care te ascultă; sau să ai coaie până la urmă, să mergi până la capăt, să scoți un album, să te chinui cu grafica, să-ți cauți o soluție de imprimare cât mai okay, să scoți produsul respectiv la un preț pe care să și-l permită oricine — că până la urmă despre asta e vorba. Noi încă credem că albumele sunt mai convingătoare.

Sorin: În formă fizica, nu în formă…

Nick: Și chiar dacă n-ar fi în formă fizică, dar ideea de a avea un album, un număr de piese adunate sub un nume… (Din nou încearcă cineva să intre in baie; dăm scaunul la o parte și îi deschidem) comun… și cu o… atmos… feră… Ah, în fine, vreau să menționez că suntem în această superbă toaletă, în baia fetelor, și suntem… 2, 4… Suntem 6 baieți și o fată. Că să termin ideea, un album pentru mine reprezintă cel puțin o coagulare a unei perioade și cumva o condensare a acesteia, a poveștilor relevante pentru noi din acea perioadă, anii respectivi. Și pentru că piesele noastre sunt, cel puțin din punct de vedere al versurilor, povești de viață.

Sorin: Plus că am fi și ipocriți să spunem că e foarte rău să downloadezi muzică, pentru că toți downloadăm muzică. Dar, personal, ce îmi place foarte mult, îmi cumpăr. Și cred că asta ar fi cea mai fair chestie pe care să o facem, eu cred că e imposibil să nu iți permiți să iei, nu știu, 5 CD-uri pe an.

Nick: Și am încercat să facem prețul CD-urilor să nu fie o chestie exorbitantă. Normal, depinde acuma de ce venituri ai și cât îți permiți, nu pot să judec în locul nimănui dacă e mult sau dacă e puțin, fiecare știe foarte bine cum stă. Dar am încercat tot timpul să ținem un preț absolut decent la asta. Un CD care să coste 30 de lei nu mi se pare o chestie outrageous.

nick sorin luna amara

Legat de versurile voastre. Eu vorbeam cu o prietenă și am ajuns la concluzia că Roșu Aprins e despre sânge și, respectiv, despre ruj. Apoi am citit că de fapt e despre o fată roșcată.

(Nick se uită cam dubios la mine, dar eu mă bucur, oricum asta îmi fusese intenția.)

Nick: Sânge și ruj? Trebuie neapărat să fie despre cineva sau ceva?

Tocmai, asta întreb. În general încercați să transmiteți o idee clară sau vă faceți melodiile astfel încât să fie lăsat loc de interpretare, că să poată mai multă lume să se identifice cu ele?

Nick: Asta e o întrebare pe care ar trebui să ți-o pun eu ție. Cum ți se pare, ți se pare că e o idee clară, pe care o desprinzi ușor, sau ți se pare că sunt foarte foarte confuze versurile? (râde)

Sorin: Mie personal îmi place mult când citești versurile de la o trupă și când citești un interviu cu ei îți dai seama că e cu totul altceva decât ai înțeles tu, ca mesaj. E interesant așa, cumva, să fie mai multe sensuri la aceleași versuri.

Dar le faceți intenționat?

Sorin: Eu da! (râdem toți)

Nick: Ați avut un moment umoristic cu domnul Sorin Moraru.

Nick, Mihnea, voi le faceți intenționat?

Nick: Exact cum ai spus și tu, poți să le împarți în categorii de genul ăsta dacă vrei. Sunt unele care sunt foarte encifrate, hai să zicem Chihlimbar, care sunt așa, train of thoughts; se întamplă, pur și simplu, să-ți vină anumite cuvinte, metafore, poate nu au mare sens, poate par a fi simple calambururi, cum ziceau ăia de la Muzici și Faze, dar n-are niciun fel de relevanță câtă vreme chestia aia îți creează o stare. La mine e mai degrabă… Uite, la Chihlimbar, sensul nu a fost cea mai importantă chestie, și uneori așa se întâmplă. În cazul altor piese e invers — Loc Lipsă de exemplu, una dintre puținele piese sociale pe care le cânt eu, sau Albastru. Dar și Albastru e o chestie așa, între. Acolo, în Albastru, am încercat să facem o piesă tristă despre un subiect violent (și foarte revoltător până la urmă), adică violența oamenilor în uniformă, indiferent că-s polițiști sau bodyguarzi sau jandarmi sau altceva. Și a treia categorie ar fi cea a pieselor sentimentale, care evident implică o duduie sau o persoană de sex opus. Dar acele vremuri s-au încheiat, din cauză că m-am căsătorit, și acum toate piesele de dragoste sunt despre soția mea și cu soția mea. (râde)

Sorin: O duduie care duduie. (râde)

Când tot ce-auzi e tot ce crezi rămâne doar să mai şi vezi când tac
Cuvinte moi să le îndoi cu limba arsă de nesomn când zac
Palete stinse dinspre roţi să tot găsim în linii morţi când fac
Cărbune proaspăt palma ta nimic din mine-n lumea ta.

„Chihlimbar” Luna Amară

Mihnea: Da, sunt de acord cu Nick în mare parte, eu când scriu versuri nu mă gândesc la ce o să creadă lumea, eu le scriu pentru că vreau să mă comunic; să comunic și să comunic. Și dacă oamenii rezonează cu ce zic eu, indiferent dacă e de dragoste sau e politic, mă bucur, dacă nu, fiecare are dreptul la părerea lui, e absolut okay.

Voi vă ascultați vreodată melodiile, la fel cum ați asculta orice altă trupă?

Nick: Se mai întamplă să mi se facă dor de câte o piesă, pentru că, exact cum ziceam, piesele astea îmi evocă amintiri foarte precise despre anumite perioade din viața mea, despre anumite persoane… și cred că toți avem momente în care suntem nostalgici, sau momente în care efectiv ne aducem aminte cu plăcere, sau cu durere… Nu sunt deloc mixed feelings, doar ascult melodia. Uneori mă gândesc la partea tehnică, da, de obicei ascult cu plăcere când doresc să caut o piesă de mai demult. Și uneori mă amuză anumite chestii, uneori sunt dezamăgit că aș fi făcut mai bine, sau aș fi făcut altfel. Dar depinde de cum vrei să te uiți la piesa respectivă, sau ce vrei de la momentul respectiv.

Sorin: Nu știu, mie îmi place de exemplu să mă gândesc la momentul când am tras Don’t Let Your Dreams Fall Asleep. Mi se pare un album care a fost tras într-o atmosferă foarte faină, foarte relaxată. Cel puțin pentru mine; a fost prima dată când am tras cu Răzvan, tobă, bas împreună. În general, restul albumelor… Nu, și la Pietre în alb a fost atmosfera, dar ăla a fost chiar cel mai okay din punctul ăsta de vedere. Și eu sunt destul de critic, nu prea îmi place să ascult albumele vechi pentru că din punct de vedere al soundului mi se pare că, cum zicea Nick, am fi putut face mult mai mult… Sau nu, nu mai știu ce zicea Nick. (râde) Da’ nu, cred că sa-ți asculți muzica e și un pic de narcisism, și nu e rău să fii și un pic narcisist. Poți, nu știu, să mai înveți.

Mihnea: Eu atâta mă consum când tragem un album, și atâta stau în studio, că dup-aia nu mai am chef să ascult piesele alea. Atât de mult le ascult în studio, că apoi, după ce e gata albumul, le ascult o dată, de două ori, și dup-aia nu le mai ascult, nu știu, ani de zile. (râde) Și numai dacă prind așa, din întâmplare, că se aud la radio, sau pe net, sau…

Sorin: Da, a fost fain în Auchan, când am auzit Roșu Aprins. (râd)

Nick: Pentru mine, o altă chestie ciudată e că, ascultând variantele vechi de studio, mi-am dat seama că în concerte am ajuns să le cant destul de diferit. Că efectiv au evoluat anumite piese, știi, și sună altfel. De pe albumele mai vechi…

De ce, că v-am auzit acum cântand În gol la soundcheck, și chiar remarcam că sună aproape la fel ca pe album.

Nick, foarte duios: Mulțumim.

(râdem)

Am vorbit despre versuri. Procesul creativ legat de instrumental cam cum funcționează la voi? Prima dată faceți instrumentalul sau?…

Nick: Da, întotdeauna la noi s-a facut partea instrumentală, după care s-a facut partea vocală și după aceea au fost versurile. Deci îți găsești metrica, îți faci linia melodică, dupa care vii cu versurile, nu cred că am facut vreodată altfel, să venim cu versurile dinainte sau așa…

nick fagadar luna amara

Sorin: Da’ ar fi un experiment.

Nick: Piesele pot să vină gata facute de acasă, deci compuse cu structură cu tot, numai să se lucreze dupa aceea la orchestrație, sau pot să înceapă pur și simplu de la o temă a unuia dintre membri.

Cum alegeți trupele care să cânte în deschiderea concertelor voastre?

Nick: De obicei oamenii ne scriu pe Facebook. Ne trimit înregistrări din concerte, sau demouri pe care le au, sau albume, sau fiecare cum s-a descurcat, și cam asta e.

Mihnea: Sau organizatorii.

Nick: Sau organizatorii…

Sorin: În seara asta organizatorii au ales. Sunt și cazuri în care ne place atât de mult o trupă încât insistăm să cântăm cu ei. Dar de obicei ori ne scriu, ori sunt organizatorii…

Dar le alegeți după anumite criterii?

Sorin: Să nu fie mai înalți decât noi, și, dacă se poate, un pic mai grași. Ceea ce e greu!

(râdem)

Voi aveți și ați avut dintotdeauna un mesaj social foarte clar. Care credeți că sunt, pe scurt, problemele cele mai grave din societate din momentul ăsta, și cum a intervenit Luna Amară în vederea remedierii lor?

(Se aude un „pfoai” unanim și toți se întorc spre Mihnea. Nick îi pasează microfonul.

— Pai ce, mă, tu n-ai probleme în societate, sau ce?, râde Mihnea. Mi-l dai mie așa?)

Mihnea: Sărăcia, corupția și ierarhia. Și am intervenit în măsura în care am cântat și am vorbit despre ce ne pasă nouă și ce ni se pare nouă că nu merge okay în societatea asta, și au fost oameni care au rezonat cu ceea ce am zis pe scenă — și nu neapărat pe scenă, ci și în afara ei. Și, ca să fiu un pic mai concret, hai să zicem că am participat activ la salvarea Roșiei Montane, cred că toți cinci putem fi onorați că am făcut parte din lupta asta pentru salvarea Roșiei Montane.

mihnea blidariu luna amara

Roșie Montană pe care o considerați o bătălie încheiată definitiv, sau ceva repetabil? Ce ar trebui să se mai întâmple ca o situație asemănătoare să nu se mai repete?

Mihnea: Este o bătălie încheiată și este ceva repetabil, bineînțeles, adică să nu-și închipuie nimeni că nu o să mai apară companii sau corporații care să încerce să scoată aurul de la Roșia Montană sau din alte locuri din România. În afara de Roșia Montană, mai sunt și alte localități asupra cărora planează același pericol al exploatării cu cianuri — la Certej, la Rovina… Dar da, Roșia Montană este o bătalie încheiată, în sensul că ultimele decizii ale Ministerului Culturii o pun sub protecția legii patrimoniului, de asemenea zona a fost scoasă de sub incidența hotărârii de consiliu local care o facea zonă de minerit, deci se poate investi acolo, se pot face pensiuni, se poate face turism. Tot ce rămâne acuma, și e foarte important ca toată lumea să știe, e hai să spunem că această bătălie s-a încheiat, dar dacă vrem ca Roșia Montană să fie sigură și oamenii de acolo să trăiască într-un mediu curat, atunci trebuie să continuăm să mergem la Roșia Montană și să încercăm să investim acolo energie, timp, idei — foarte multe idei despre cum se poate face o alternativă durabilă la minerit.

Roșia Montană creează un antecedent?

Mihnea: Da, în mod cert, cu sigurantă. Adică e cea mai mare mișcare de mediu care a existat în România după Revoluție, și dacă s-a putut la Roșia Montană, într-un sat din Apuseni, se poate oriunde.

Având în vedere că urmează acum să dați un concert caritabil pentru victimele din Colectiv… Eu am o imagine în minte foarte clară de la un concert de acum vreun an și jumătate al vostru de acolo în care l-am văzut pe Mihnea, doar stând afară și bând o bere. Și vreau să vă întreb — dacă nu abordăm un subiect prea delicat — voi cum vă amintiți chestiile astea, cum vă amintiți concertele de acolo, vă afecteză cu ceva, sau încercați să le ignorați?

Nick: Nu știu, eu am o amintire foarte clară, efectiv ultimul concert la care am fost acolo, a fost în mai cred că cândva, anul trecut…

Sorin: Anul trecut în mai, da.

Mihnea: Ăla cu Alternosfera?

Nick: Nu cu Alternosfera, ăla a fost în februarie.

Mihnea: Și atunci când?

Nick: În mai am avut, am cântat doar noi… A fost concert Luna Amară, și știu că am fost cu motorul, cu motocicleta de la Cluj la București, și-mi aduc perfect aminte de momentul când am parcat-o, și-mi aduc aminte de butoaiele alea albastre din față, și așa, chestii de detaliu dinăuntru. Dup-aia nici nu mi-am dat seama, efectiv când am auzit prima oară vestea noi tocmai coborâseram de pe scenă la Suceava, și efectiv am avut blank, că nu-mi aduceam aminte deloc cum arăta locul înăuntru, unde e barul, unde erau băile, parcă nu fusesem acolo niciodată, știi. Am avut așa, un șoc complet, oricum, și… În orice caz, a fost o experiență îngrozitoare, de-aia nici nu știu ce să zic.

Ce ar trebui să învețe comunitatea rock din ce s-a întamplat? Se poate compensa în vreun fel pentru pierderile de atunci?

Nick: Nu există niciun fel de compensație, absolut niciuna, și este imposibil, și oricum este un subiect despre care nu îmi place să vorbesc absolut deloc. Și ce să mai zic de comunitatea rock, că viața e scurtă, și că în timpul ăsta care ne este dat trebuie să faci cât mai mult poți să faci, și cât mai bine. Pe scurt. Ție, celor din jurul tău, lumii.

Mihnea: Și că șpaga ucide.

Sorin: Și no pyros indoors.

serban luna amara

Ce cărți recomandă Luna Amară?

Sorin: Acum citesc „Hawksmoore”, dar ultima carte a fost biografia lui Max Cavalera din Sepultura, și o carte pe care aș recomanda-o e „Pata umană”, a lui Philip Roth.

Mihnea: Michel Houellebecq — „Posibilitatea unei insule”.

Șerban: Stați, mă, să mă gândesc. Mi-a furat cartea!

Răzvan:Bărbați celebri care au trecut prin Sunne”.

Nick: „Regele arinului” e o carte foarte frumoasă care îmi place foarte mult — Dumnezeu să-l ierte pe Michel Tournier! — sau vine și „Limburile Pacificului”, sau… Pffff… (către ceilalți) Ce dracu’ am mai… Ce-am mai citit? Da, și Philip Roth îmi place foarte mult.

Per total, sunteți mulțumiți de rezultatul pe care l-ați avut că trupă și de ceea ce ați făcut până acum, în aproape 17 ani de existență?

Mihnea: Se poate și mai bine întotdeauna. (râde)

 


S-o putea întotdeauna mai bine, dar Luna Amară rămâne una dintre trupele care continuă, după ani de zile, să adune lumea în cluburi și să transmită ceva prin muzica lor. După concert, fac coada de la garderobă în vreo 15 minute, mă strecor în frigul de-afară și mă urc într-un taxi din care se aude Loredana Groza. Mi-aduc aminte cum Nick povestea în timpul concertului că Roton îi puseseră să facă un featuring cu ea pe Albastru, ceea ce evident au refuzat. Zâmbesc. „And that’s why we’re still underground,” zicea.

Lidia Dobrea

Alex Oltean

Alex Oltean

John Frusciante, Linux şi libertate.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co